Tenerife de la Nord la Sud : Puerto de la Cruz, Loro Park & plaje izolate

Am ales Tenerife din întâmplare, neavând multe informații despre insulă și pentru că era singura care promitea soare și temperaturi mai blânde în Martie – căci trebuia să plec urgent undeva. Dorul de ducă, iarna și frigul de acasă și nostalgia după o “mare” deja îmi dădeau chef sa plec. Oriunde, doar să o fac iar. Și cât mai repede. Așadar, după 2 zile de căutări intense și calcule complicate de distanțe/temperaturi și bugete, am văzut lumina de la capătul sistemelor noastre de rezervări și am dat book! Mă așteptau 10 nopți pe care repede le-am împărțit în 3 locații căci m-am născut cu o curiozitate imensă, aproape de patologic, ce nu ma lasă să dorm noaptea cu gândul că ratez “the best beach ever” stând într-un singur loc. Cum îmi place să organizez cu destul timp înainte vacanța dar și să las loc spontaneității, am facut research vreo 2 weekend-uri înainte și am decis să mă las surprinsă fără să încerc să supra-planific totul. So it began…

Am plecat din Cluj după 2 ore de somn și 3 de făcut bagaje …Am decis acum câțiva ani că voi călători cât mai “light” posibil așa că cel mai mult mi-a luat să “îndes” eficient hăinuțele pe 10 zile într-un troller bagaj de mână. Am ajuns la București înfrigurată, entuziasmată și epuizată iar dupa o escală de câteva ore eram deja îmbarcați spre zborul de Tenerife, unde am ajuns la ora 18.00. Aici – soare, palmieri și flori bungavilla, toate împachetate frumos în limba spaniolă- ce a devenit în ultimii ani music to my ears căci înseamnă automat – vacanță!!!

Știam că insula este foarte ofertantă și vom avea ce descoperi în fiecare zi, așadar am închiriat o mașina direct din aeroport pe toată durata șederii noastre iar la ora 20.00 eram deja în Puerto de la Cruz în parcarea primului hotel. Am cinat minunându-mă de valurile Atlanticului și cu sufletul la gură să mă trezesc dimineața devreme să mă îndrept pe plaja care se așternea sub geamul camerei de hotel. Zis și facut, iar dimineața mă afișam cu îndrăzneală pe plaja Martianez gata-gata să înfrunt cele 17 grade ale apei. M-au hipnotizat în schimb valurile imense care se spărgeau de faleză ..over and over again….Apoi m-a furat soarele saharian care la 22 de grade încingea de zor nisipul negru al plajei. Am petrecut ziua întreaga așa, pe plajă, zâmbind soarelui, lângă 1 șopârlă geko și un cățel hiperactiv ce alerga după porumbei. Abia seara am decis să mă urnesc de pe plajă și să descopăr ce avem în jur.

Puerto de la Cruz este cel mai important oraș al insulelor canare, un oraș stațiune, unde vei intâlni pe lângă turiștii nemți și englezi trecuți prin viață (a se citi octogenari) oameni de-ai locului de generații întregi și expați atrași de mirajul unei Primăveri care nu se mai termină. O promenadă lungă de câțiva kilometri te plimbă din Playa Jardin și până la Lago Martianez, perfectă pentru plimbarea de seară și admirat valurile Atlanticului. Aici, terase lângă terase, muzică live, restaurante cu meniuri cu specific internațional și centrul vechi ce încorporează case din secolul 17 și un fort din secolul 18. Un amalgam de nou cu vechi, de autentic și comercial, zgomotos și plin de viață. Nu am apreciat Puerto de la Cruz decât abia după ce l-am părăsit pentru Sud, când am putut să văd contrastul evident între stațiunile “glamour” din Adeje și Playa de las Americas și străduțele înguste care dau aproape în ocean ale Văii Orotava.

Am decis că 1 zi de lâncezeală pe plajă este suficientă și că este timpul pentru descoperit. Citisem despre Playa de el Bollullo înainte și pentru că e la doar 10 minute de Puerto de la Cruz am pornit într-acolo. Ajuns la capătul unui drum îngust ce pune la încercare și pe cei mai pricepuți șoferi (Thank God că eu nu a trebuit sa conduc :D) la poalele unui perete de rocă vulcanică se așterne plaja – superbă, amplă și aproape pustie. Abia așteptam să ajung la ea, pe o cărare bine pietruită și amenajată cu grijă, cu scări săpate și suporți de sprijin pe margine, accesibilă tuturor. La o bifurcație am zărit în trecere o plajă mică, îndepartată și cu doar 2 oameni în direcția opusă plajei Bollullo. Nu aveam habar de ea, nu citisem nimic și nici cum să ajungem acolo însă my mind was set : “ eu vreau acolo !”.

Așa că am cotit pe drumul ce deja devenise mai sălbatic, mai puțin umblat, printre plantații de bananieri și ruine ale unei cariere închipuite de noi. Norocul ne-a surâs căci curând întâlnim 2 localnici care trași de limbă de noi ne indică drumul spre plaja văzută de departe de noi. Am facut 20 de minute pe cărări abrupte, scări roase de apă, bolovani imenși vulcanici și uneori prin apă ca să ajungem acolo …And there she was….aproape pustie, surprinzător de spectaculoasă datorită peretelui abrupt de stâncă din spate și de un negru atât de intens, precum smoala….Eram doar 5 inși pe plajă și jubilam la gândul că am dat de o “comoară” ascunsă. M-am simțit cu adevărat liberă aici, departe de zgomotul plajelor mai umblate, inspirând cu nesaț aerul sărat în plămâni și încercând să memorez șoaptele valurilor….Când a fost să plecam, am simțit că mă smulg de lângă ea și cu inima grea mă întorceam din loc în loc să o mai văd…
Orice a venit după a fost mereu comparat “cu plaja mea” 😀 Bineînțeles că nimic nu a detronat-o de la my favourite beach there și poate The best Ever ?!

smacap_Bright

Ziua următoare am petrecut-o la Loro Parc – o grădină zoologică mică dar plină de farmec și cu o “inimă” mare. Votat numarul 1 pe Tripadvisor și rivalizând cu grădini zoologice mult mai mari decât ea, Loro Park cucerește pe toți prin istoria sa și acțiunile continue de salvare a speciilor pe cale de disparitie. Vedetele parcului ? Sunt cele 6 orci salvate de la moarte sigură ce împreună cu îngrijitorii și antrenorii lor fac un show ce te lasă mut ( și mai ales ud) de uimire. Apoi sunt miile de papagali (Loro înseamnă papagal) și este defapt “vinovatul principal” pentru existența parcului fondat în 1972 cu 130 de papagali de un om de afaceri german. Grădina zoologică primește acum anual 40 de miliarde de turiști și multe titluri de “ cel mai….” Pe mine m-au cucerit pinguinii și o suricată simpatică ce își făcea cu sârguință datoria de “watch guard”. O zi întreagă m-am pierdut prin jungla parcului, făcând fețe – fețe animalelor ce nu stăteau în cuștile clasice pe care le știm, ci ingenios îngrădite cu sticla sau bariere naturale ( pârâu/stânci) ce dădeau impresia de habitat natural. Genius, I tell you 😀

Ultima zi în Nordul Insulei ne-a întâmpinat cu nori și ploaie …Deși bombăneam în sinea mea și invocam clemență zeului Soare să nu fie prea scump la vedere, am pornit la drum spre “Mordor” – zona Parcului Ananga, botezat așa de localnici. Departe de a ma ține la distanță ( poate taman pentru renume) am plecat full speed ahead spre lanțul muntos. Aici, am pătruns direct în povestea fraților Hansel și Gretel, cu păduri încețoșate și codrii deși fără scăpare.

To be continued..