Siem Reap & Angkor. Glorie, trecut, insecte și din nou speranță

A doua zi în Siem Reap. Revine și Alex printre noi. Din nou bucuria revederii, zici că nu ne-am mai văzut de săptămâni întregi. Când ești atât de departe de casă și de tot ce e familiar, oamenii cu care călătorești îți devin familie. Sunt amintiri și experiențe care te leagă pe viață de ei pentru că sunt singurii care chiar înțeleg ce ai trăit.

Pornim din nou la explorat orașul. E plăcută răcoarea dimineții aici și ne bucurăm de aerul uscat pe care îl respirăm după două săptămâni de umezeală extremă în Indonezia. Explorăm străduțele din așa-zisul centru și descoperim restaurante și terase cochete, prăvălii de familie, piețe în care mâncarea stă aproape la grămadă printre haine, suveniruri, hamace și ochelari de soare la prețuri de nimic. Se spune că în Asia te poți târgui la orice, însă în Cambodgia de multe ori mi-era rușine să cer și mai puțin din prețul oricum incredibil de mic. Ne bucurăm să vedem pentru prima dată în Asia un tricou cu un mesaj pe care l-am fi dorit în multe ocazii scris la noi pe frunte: “No tuk-tuk today”. Cu toate astea nu ne cumpărăm niciunul, avem o presimțire că ce-a fost mai rău am lăsat în urmă și oamenii de aici par mult mai puțin insistenți în comparație cu balinezii. Dolarii sunt la putere peste tot. Aproape că n-o să vezi nicăieri un preț afișat în moneda lor națională – riali cambodgieni – totul se calculează în dolari. Printre fețele curioase și entuziasmate de turiști se strecoară mulți cerșetori localnici. Ce e interesant e însă că majoritatea fac ceva pentru banii ceruți: cântă, vând șervețele sau diverse obiecte, fac jonglerii cu foc și cuțite. În sărăcia lor au învățat să spere și să dea tot timpul ceva în schimb. Au devenit artiști de stradă și completează atmosfera locului. Și apropo de atmosferă: se simte perfect influența francezilor. De la restaurante și cafenele cu specific franțuzesc la franceza ca limbă cel mai des auzită în jur. Am întâlnit chiar și câțiva localnici care vorbeau franceză, iar dacă până am ajuns în Cambodgia eram întrebați dacă suntem italieni, aici toată lumea ne punea eticheta de francezi.

Seara ne reîntregim grupul cu Antoniu și Laura, proaspăt întorși din călătoria lor printre templele din Angkor. Suntem curioși să aflăm și noi ce ne așteaptă în următoarea zi așa că îi asaltăm cu întrebări. După ce ne primim răspunsurile de-a lungul străduțelor din Siem Reap, ne hotărâm să încercăm un restaurant recomandat de către un francez stabilit în Cambodgia cu care intrasem în vorbă cu o zi înainte: Bugs Caffe. Da, o să mâncăm insecte. În timp ce stăm neîncrezători și studiem meniul în fața restaurantului, suntem întâmpinați de proprietarul acestuia – tot francez – care începe să ne povestească foarte prietenos despre cum sunt gătite insectele și care sunt recomandările lui. Ne inspiră încredere așa că ne riscăm: pachețele de primăvară cu furnici ca aperitiv, platou combinat de insecte și șarpe ca fel principal și fondue cu viermi de mătase și cosași la desert. Sună aproape delicios, nu? Am avut un sentiment extrem de ciudat la vederea platourilor cu insecte și fobia mea legată de aceste necuvântătoare și-a cam spus cuvântul. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat din fiecare: de la scorpioni și tarantule până la viermi de mătase și furnici. Cel mai mult mi-au plăcut viermii de mătase și cel mai puțin scorpionii care aveau un gust ciudat amărui. Am râs mult la cina noastră cu insecte. Și ne-au răscolit toate tipurile de trăiri: de la clipe lungi de tăcere în care fiecare își făcea curaj să mai încerce ceva până la crize de râs și povești despre orice și tot pe lumea asta. Seara ne-o continuăm tot râzând pe străzile din orășelul combodgian. La un moment dat chiar ne pierdem unul de altul, iar eu și Florin ajungem într-un local în care câteva fete cântă coveruri după diverse melodii cunoscute. Le ascultăm și privim oamenii din jurul nostru pentru o vreme. E un spectacol extraordinar lumea asta.

Dis de dimineață pornesc cu Alex și Florin către mult așteptatul Angkor și templele sale. După mai multe ședințe și prospectări decidem să alegem ca și variantă de transport un tuk-tuk, fiind foarte ieftin și practic. Ne hotărâm asupra templelor pe care vrem să le vizităm, îi prezentăm unui șofer traseul nostru, negociem prețul și am pornit. Facem o oprire scurtă chiar înainte de a intra în complexul de temple pentru a ne procura bilete și începem explorarea. Apropo de bilete, costă 20 de dolari pe zi sau 40 de dolari pe trei zile. Fiind genul de călători care vor să simtă locul, nu să atingă toate obiectivele doar de dragul de a mai bifa ceva de pe un checklist, am considerat că pentru noi o zi e de ajuns.

Angkor. Cuvânt provenit din sanscrită, înseamnă “oraș”. Scurtă lecție de istorie. Acum aproximativ 1200 de ani Imperiul Khmer începea să se înalțe și să devină cel mai mare imperiu din Asia de Sud-Est. Inspirați de un model indian de monarhie, regii khmeri reușesc să creeze și să conducă un imperiu în care au putere divină și absolută. Locația strategică – zona Angkor – precum și cunoștințele dobândite de khmeri și folosite în construirea unui sistem hidraulic extrem de complex prin rezervoare, lacuri și puțuri cu apă care permiteau mai multe recolte de-a lungul anului și o optimizare a resurselor de-a lungul sezonului uscat și umed, au dus la creșterea productivității și a economiei imperiului. Regii care s-au succedat la tron și-au construit diverse capitale aflate în apropiere una de cealaltă. Experți în sculptarea pietrei, khmerii au transformat aceste capitale în adevărate opere de artă, temple și clădiri care se întind pe kilometri întregi. Angkor Wat (Orașul Templu) sau Angkor Thom (Orașul Magnific) sunt doar câteva exemple rămase ca mărturie a unei măreții greu de imaginat. Ce a mers prost? Ca orice lucru pe lumea asta, și Imperiul Khmer și-a ajuns sfârșitul. După 600 de ani de putere și glorie, regii khmeri au început să-și piardă imaginea divină pe care a aveau în ochii supușilor. S-a produs o trecere de la ideologia hindusă și budismul Mahayana către budismul Theravada. Această nouă ideologie răspândea conceptul omului care ar trebui să abandoneze tot ce însemnă lucru material și să-și caute iluminarea în interior. Astfel s-a spulbrat conceptul regelui considerat divinitate, khmerii au încetat să se mai preocupe de construcții și de consolidarea sistemului hidraulic atât de prețios economiei. Imperiul a devenit slab și sensibil la amenințările venite din exterior. Totul a culminat cu atacul noii puteri din vest – Ayuthaya –  ai cărei regi thailandezi au comandat asediul imperiunui și astfel au pecetluit sfârșitul civilizației Angkor. De-a lungul secolelor templele și clădirile au fost lăsate în paragină și nu multă lume știa de existența lor. Până când prin 1860 un explorator francez a început să scrie despre ele și le-a readus în lumină gloria uitată.

Cel mai mare complex religios din lume e astăzi doar o rămășiță din ce a fost acum sute de ani. Cu toate astea nu ai cum să nu te cutremuri și azi la vederea grandioaselor construcții, la vederea chipurilor care-ți zâmbesc misterios din piatră și a naturii care și-a redobândit drepturile de-a lungul secolelor, încolăcindu-se și făcându-și loc printre manuscrise și povești demult uitate. Imaginația ți-o ia razna la gândul că în vremurile sale de glorie Angkor-ul, care e răspândit pe o suprafață de 50 de kilometri pătrați, era inima acestei regiuni și pulsa în ritmul vieții și tradițiilor unei civilizații fascinante. Oare câte amintiri poartă cu ele pietrele astea?

O zi întreagă ne-am plimbat printre temple și am simțit pentru scurt timp fiorul de a ne afla într-un loc atât de frumos și de misterios. Total diferit de tot ce văzusem vreodată, un fel de Romă antică târzie, transpusă la celălalt capăt al lumii. Noi am vizitat doar Banteai Srei, Ta Phrom, Bayon și spre final cel care mi-a tăiat de tot respirația: Angkor Wat. Șoferul nostru ne aștepta răbdător la fiecare oprire, ne zâmbea încontinuu și ne transmitea de fiecare dată aceeași frază: “see you when you see me”. Ne-am odihnit de câteva ori la terasele amenajate în jurul templelor. Aici poți simți Asia prezentului. Localnici care încearcă să facă din orice un suvenir, mii de turiști și călători cu gura căscată și copii frumoși, săraci dar zâmbăreți care-ți vând vederi cu un dolar. Totul costă un dolar. De la fructele vândute de bătrâne pe alei, cafea, apă, nuci de cocos până la o poză cu localnicii. Găsești orice în Angkor, doar gloria s-a pierdut.

Aproape de asfințit ne întoarcem cu tuk-tuk-ul nostru în Siem Reap, obosiți și cu picioarele terminate. Seara urmează să ne începem aventura către altă provincie a Cambodgiei. Ne despărțim din nou de Alex pentru câteva zile. Cambodgia se arăta până acum surprinzătoare și frumoasă, însă nimic nu mă pregătea pentru ce avea să urmeze.