+40 740 349 126 | info@mandala-travel.ro

The South of Italy – Regiunea Puglia (7 nopți)

Italia (0)
de la/pe persoană 690 
  • Acasă
  • The South of Italy – Regiunea Puglia (7 nopți)
  • Sejur Mediu
  • Explorator
  • Honeymooner

harta tur


Descriere Sejur

Am explorat puțin zona de sud a Italiei acum doi ani, însă nimic nu ne-a pregătit pentru ce am descoperit în 2017 când ne-am întors acolo din întâmplare și am descoperit o altă față a Italiei, una pe care nu o cunoșteam. Toată lumea a auzit de Coasta Amalfi și de frumusețile de acolo, însă puțină lume știe că și mai la sud, chiar pe tocul Italiei, sunt unele dintre cele mai frumoase plaje pe care noi personal le-am văzut în Europa. Apă limpede și albastră ca cerul de vară cât vezi cu ochii, nisip fin, iar dacă îți alegi perioada potrivită din an poți evita și mulțimile și te vei trezi aproape singur în tot paradisul ăsta.

Unde mai pui că Italia, cu istoria ei atât de fascinantă și de veche, are unele dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Iar regiunea Puglia oferă și aici multe opțiuni: Polignano a Mare, Lecce, Monopoli, Matera (aflată de fapt în regiunea Basilicata), etc. Ți-ar trebui cel puțin o lună ca să explorezi cum se cuvine această zonă, cu toate plajele și orașele.

Noi îți propunem un circuit pe care îl poți rezerva în formatul de mai jos sau pe care putem să lucrăm pentru a-l personaliza și a-l adapta dorințelor tale. Just give us a call or write us! We’ll create your perfect south of Italy trip!

Principalele Repere

Un orășel care ne-a plăcut tare mult, cu un aer super relaxat, cu o promenada de-a lungul coastei de unde poți admira cele mai frumoase apusuri și valurile care se sparg de stânci. Un centru istoric cochet, cu străduțe întortocheate, terase unde poți să savurezi un expresso italian, înghețată, pizza sau paste. Artiștii împânzesc străzile centrului istoric începând cu lăsarea serii, iar magazinele tip boutique cu fel de fel de obiecte artizanale își deschid și ele ușile. Ne-au plăcut mult și excursiile pe mare către grotele din jurul orașului – ai ocazia inclusiv să înoți într-o astfel de grotă. Polignano emană mult farmec și un stil de viață specific italian, în care vei putea privi viețile oamenilor care se desfășoară de-a lungul străzilor și în clădirile atât de frumoase în stil mediteranean.

Situat pe coastă la nici 10 km depărtare de Polignano a Mare, acest orășel cochet oferă mixul perfect între restaurante cu specific italian, plajă și un centru vechi foarte pitoresc. E stopul perfect pentru câteva zile de relaxare, leneveală și plimbare. Crede-ne, te vei topi după acest fost sat pescăresc și o să vrei să nu mai pleci!

Sunt atât de multe că nici n-am avea loc să le amintim într-un paragraf atât de scurt. Nouă ne-au plăcut cel mai mult Porto Cesareo, Galipoli, Torre San Giovani, Torre Pali, Il Maldive di Salento. Plajele sunt de obicei lungi și late, intrarea în apă lină și fără pietre sau stânci. E destinația de plajă perfectă atât pentru familii cât și pentru cupluri în căutare de relaxare și soare. Iar pe lângă ele vei avea de explorat alte orașe, viewpoint-uri și fiorduri spectaculoase. Despre toate acestea o să-ți povestim în privat.

Îți recomandăm mai puțin timp aici nu pentru că orașul Bari în sine nu ar fi o locație demnă de vizitat, ci pur și simplu din cauză că împrejurimile lui ni s-au părut mult mai atrăgătoare. În Bari merită să te pierzi o zi pe străduțele din centrul vechi, să admiri doamnele care fac orecchiette (paste specifice din această zonă) și să te bucuri de mâncarea bună în timp ce privești viața localnicilor.


Agendă Sezon

Cea mai bună perioadă pentru vacanță: început de Septembrie

Iunie - August full season, cald, însă destul de aglomerat
Octombrie - Mai mai puțin recomandat

Tariful include:

  • Zbor Cluj Napoca/ Bucuresti/ Timisoara - Bari si retur
  • Taxe de aeroport
  • Cazare zona Polignano a Mare/ Monopoli 3 nopți
  • Cazare zona Porto Cesareo/ Galipoli/ Torre San Giovani/ Torre Pali 3 nopți
  • Cazare orașul Bari 1 noapte
  • Mic dejun în toate locațiile
  • Asigurare medicală și storno de călătorie
  • Mașină închiriată pe toată durata călătoriei (opțional se poate renunța la mașină și se poate folosi transportul în comun)
  • Consultanță turistică înainte, în timpul și după desfășurarea călătoriei

Tariful nu include:

  • Depozitul cerut de compania de rent a car (diferă în funcție de mașina închiriată, numărul de zile pentru care se face închirierea, vârsta șoferului, etc) - pentru acest depozit este în majoritatea cazurilor necesar ca șoferul să dețină un card de credit

Opțiuni Cazare


Vingt Sept B&B (Polignano a Mare) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: 150 de metri de plaja din Polignano a Mare Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 12 metri patrati  Alte informatii: terasă, shuttle service (contra cost), laundry service (contra cost), tour desk, zonă pentru fumători, parcare gratuita, bar, zonă de luat masa, încălzitor ceai în fiecare cameră

Calaponte Resort (Polignano a Mare) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: lângă portul turistic din Polignano a Mare Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 25 metri patrati  Alte informatii: parcare gratuită, bar, sală de fitness, grădină, piscină exterioară, facilități wellness and spa, teren de tenis (contra cost), restaurant, shuttle service (contra cost), laundry service (contra cost)

Palazzo Giove (Monopoli) - Website

Quick Facts: Locatie: la 4 minute de mers pe jos de plaja din Monopoli Buget: Mediu Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 45 metri patrati  Alte informatii: apartamente cu bucătărie și loc de luat masa, fier de călcat, mașină de spălat, frigider, coffee machine

*această locație nu oferă mic dejun

Playa del Mar (Monopoli, adults only) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: la 1 minut de mers pe jos de plaja din Monopoli Buget: Mediu - High Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 16 metri patrati  Alte informatii: bike rental, parcare gratuită, terasă, beachfront, adults only, car hire, bar, shuttle service (contra cost), laundry service (contra cost), wellness and spa.

Grand Hotel Mediterraneo 4* (Santa Cesarea Terme) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: Santa Cesarea Terme, 5 minute pe jos de Moorish Palazzo Sticchi si 4.2 km de Grotta Romanelli Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 14 metri pătrați  Alte informatii: terasă cu vedere la mare, bar, parcare privată, fier de călcat, biciclete gratuite, car rental, pet friendly hotel, restaurant, tour desk, recepție deschisă 24h, aundry service (contra cost)

Sciali Hotel 4* (Vieste) - Tripadvisor

Quick Facts: Locatie: la 4 minute de plaja din Vieste Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 23 metri patrati  Alte informatii: plajă privată, restaurant, sezlonguri si umbrele gratuite la plajă, recepție deschisă 24h, bike rental gratuit, loc de joacă pentru copii, room service, shuttle aeroport (contra cost)

Da Gianni Hotel - Torre d’Acqua Resort 3* (Torre Mozza) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: Torre Mozza, la  1 minut de mers pe jos de plajă Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 24 metri patrati  Alte informatii: terasă cu vedere la mare, restaurant, bar, parcare gratuită, pet friendly hotel, beachfront, room service, zonă specială pentru fumători

Relais Corte Palmieri 4* (Gallipoli) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: Gallipoli, centrul istoric, la 2 minute de mers pe jos de plajă Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 16 metri patrati  Alte informatii: terasă, bar, bike rental (contra cost), recepție deschisă 24h, room service, politică animale: no pets allowed, shuttle transfer aeroport (contra cost)

Hotel Belvedere (Torre dell’Orso) - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: Torre dell’Orso, la 1 minut de mers pe jos față de plajă Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim  metri patrati  Alte informatii: piscină exterioară, parcare gratuită, restaurant, bar, serviciu de laundry (contra cost), facilități persoane cu handicap, room service, shuttle aeroport (contra cost)

The Nicolaus Hotel 4* - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: la 10 minute cu mașina de centrul orașului Bari Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 21 metri patrati  Alte informatii: piscină interioară, sală de fitness, două restaurante, grădină, bike hire (gratuit), facilități wellness and spa, fier de călcat, serviciu de laundry (contra cost), bar, room service

Hotel Oriente 4* - TripAdvisor

Quick Facts: Locatie: în centrul orașului Bari, 750 m de gara centrală Buget: Mediu  Wi-fi: Da, gratuit  Marime camere: minim 20 metri patrati  Alte informatii: rooftop terrace, bar, restaurant, recepție deschisă 24 de ore, bike rental (contra cost), shuttle aeroport (contra cost)

 



Share this!


0 Recenzii
  • Experiență
  • Locație
  • Preț
  • Mandala