In anul 2013 am calatorit pentru prima data in Thailanda, si aproape trei săptămâni am bătut țara în lung și-n lat, acumulând experiențe pe care probabil niciodată nu le voi putea reda cu adevărat în cuvinte!
Cum am ajuns in Thailanda?
Hotărârea de a călători în Thailanda a venit destul de spontan și ne-am trezit la începutul lunii decembrie că aveam biletele de avion cumpărate, cazările rezervate, un traseu stabilit în mare și vizele pe pașaport (pentru că depășeam 15 zile de stat în țară a trebuit să mergem la București pentru a obține vizele).
Nu apucăm să ne dezmeticim bine și într-o dimineață friguroasă de 29 decembrie sărim în mașină și pornim prin ceața destul de groasă a dimineții pentru a prinde zborul din Budapesta către Bangkok, unde urmează să stăm 4 nopți. Orele trec repede, lasam mașina într-o parcare din apropierea aeroportului (plătim aproximativ 150 lei/ 17 zile), ne luăm bagajele cu strictul necesar și ne îmbarcăm entuziasmați cu gândul că în mai puțin de 24 de ore o să atingem și o să simțim pentru prima dată aerul continentului asiatic.
Și iată-ne după o escală de 8 ore în Doha, Qatar și aproximativ 12 ore de zbor, ajungând în sfârșit pe aeroportul din Bangkok.
Bangkok – prima impresie
E plin de turiști și coada care se formează pentru formalitățile de intrare în țară ne mai lungește cu o oră așteptarea. Gata! Am trecut, ne luăm bagajele și experiența poate să înceapă. Primul lucru pe care îl observ încă din aeroport: toată lumea zâmbește, deci e adevărat: am ajuns în țara zâmbetelor. Acest mit se dovedește a fi în cea mai mare parte adevărat pe tot parcursul șederii în Thailanda. Majoritatea oamenilor sunt foarte calzi și zâmbăreți, cu mici excepții.
Ne urcăm în Airport City Line care e un metrou de suprafață care face legătura între aeroport și oraș. E seară în Bangkok, afară e deja întuneric și sunt parcă în transă în timp ce privesc toate luminile și culorile care mi se desfășoară prin fața ochilor prin geamul trenului. Am sentimentul că sunt mică într-o lume mare, dar mă simt bine, mă simt în siguranță. Trenul nu e foarte aglomerat, în mare parte sunt tot turiști, însă din loc în loc se mai distinge și câte un localnic cu tenul măsliniu și ochii mici și alungiți.
Observ alt lucru: e curat. Nici urmă de praf, totul pare aranjat și chiar îmi dă impresia de nou. După câteva stații ne coborâm. E un sentiment foarte plăcut să știi că e decembrie și cu toate astea trebuie să îți dai jos hanoracul pentru că ți-e prea cald. Zâmbesc. Multe scări și coborâșuri și ajungem în stradă. E un cartier destul de liniștit, însă cu toate acestea străzile largi suspendate, asfaltul impecabil și polițistul care trece pe lângă mine și îmi zâmbește mă surprind.
Simțim un anumit miros de flori în aer, Alex avea să-mi spună la întoarcerea în România că acela e mirosul care îi va aduce întotdeauna aminte de Thailanda. Avem încă un kilometru de mers pe jos până la hotel. Nu ne deranjează, totul e nou și ochii noștri sunt foarte curioși. Trecem pentru prima dată pe lângă tarabe cu mâncare și auzim localnicii vorbind în limba lor neînțeleasă. Câțiva ne îmbie politicos să cumpărăm de la ei în aceeași limbă pe care nu avem cum să o descifrăm. Își văd de treabă liniștiți pe măsură ce trecem de-a lungul străduțelor unde se pare că suntem singurii turiști. Am în continuare un sentiment de liniște și siguranță. Îmi place, orașul ăsta mă face să mă simt ca acasă.
Ajungem și la hotel într-un final, ne cazăm și suntem plăcut impresionați de felul în care arată camera (de departe nu cel mai bun hotel în care am stat, însă pentru 25 de euro/ noapte e excelent). De la recepție primim și biletele de tren pe care ni le-am cumpărat cât încă eram în România cu ajutorul unei agenții de turism locale, căreia i-am plătit un comision de aproximativ 3-4 euro pentru a ni le aduce la hotel. Nu ne facem foarte comozi și fugim la restaurant pentru a-l prinde încă deschis. Prima experiență culinară thailandeză.
Nu îmi mai amintesc ce am mâncat în afară de Pad Thai, însă țin minte că mi-a plăcut cu toate că am descoperit că noțiunea de iute pentru thailandezi e total diferită de a mea (și asta aveam să redescopăr aproape în fiecare zi a șederii în această țară, în timp ce ochii îmi lăcrimau și gura îmi lua foc). Bem pentru prima dată și bere Chang (Elefant) și după ce mai urmărim puțin curioși felul de a fi al oamenilor din jurul nostru, cum dansează și cum participă la o seară liniștită de karaoke, ne prăbușim pe patul și pernele imense ale cămăruței de hotel, total indiferenți la zgomotul autostrăzii aflate în apropiere.
Dimineața ne trezim puțin debusolați dar dornici de a cunoaște orașul, lucru pe care îl facem în următoarele 4 zile. Încet-încet, în fiecare minut petrecut Bangkok, descoperim un oraș absolut fascinant, plin de contraste (în sfârșit un loc cu mai multe contraste decât România), de mirosuri care te cheamă de pretutindeni și de oameni care îți zâmbesc la tot pasul.
Revelionul in Bangkok
Revelionul ni-l petrecem alături vreo 50-60 de călători din toată lumea, asta după ce găsim un eveniment organizat de comunitatea Couchsurfing. Americani, australieni, nemți, francezi, englezi, coreeni, turci, belgieni, danezi. Toți având ca pasiune călătoriile.
Oameni și destine care se încrucișează pentru câteva ore, după care fiecare își vede de călătoria lui, de viața și întâmplările lui, rămânând cu amintirea unor povești, unor fețe și a unei mici bucăți de viață petrecută împreună. Frumos. Iarăși zâmbesc.
Lampioane, artificii, rugăciuni budiste, mulțime de oameni din toată lumea, localnici de toate vârstele rugându-se, negustori de lampioane exploatând momentul, iarbă, miros de bețișoare parfumate, aglomerație, haos, trafic, lumini, sute de protestatari dormind pe străzi, libertate, tuk-tukuri, goană după taxiuri, negocieri, adiere de vânt cald și sentimente și trăiri care rămân pe viață. Cam așa am intrat în noul an.
Piețele de mâncare din Bangkok
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult în Bangkok au fost piețele de mâncare. E extraordinar cum oamenii ăștia, prin niște lucruri atât de simple și de naturale pentru ei ajung să-ți ofere niște experiențe pe care nu le vei uita niciodată.
Cred că aș fi putut să stau ore în șir pe loc într-o piață și să privesc felul în care localnicii interacționează între ei sau cu turiștii, felul în care gătesc, își aranjează mesele și condimentele, pregătesc sucuri, aduc peștele, își toarnă uleiul în tigăi, strâng și aruncă toate lucrurile unele peste altele. E un haos foarte bine pus la punct, cum îmi place mie să spun. Mirosurile pe care le simți într-un astfel de loc se amestecă de fiecare dată altfel și de fiecare dată perfect. Totul pare proaspăt, crud. Probabil cea mai bună mâncare din Thailanda am servit-o în astfel de piețe, nu în restaurante. Mi se pare modul cel mai autentic de a fi aproape de cultura acestor oameni.
Un alt lucru pe care l-am practicat ca un fel de sport de-a lungul zilelor călduroase petrecute în Bangkok a fost să ne pierdem pe străduțele agitate sau mai puțin agitate pe unde oamenii își trăiesc viețile departe de ochii curioși ai turiștilor. De multe ori ne trezeam amuzați că nu am mai vazut o față de turist de foarte mult timp și ne amestecam practic printre localnicii care din când în când se uitau lung la noi după care își vedeau liniștiți de treabă. De cele mai multe ori însă eram invizibili, privirile lor ocolindu-ne ca și cum nu am exista.
Am descoperit temple, cartiere chinezești, piețe de mâncare, piețe de condimente, arome nedeslușite, fructe care n-am aflat niciodată cum se numesc. Localnicii nu prea știu engleză, așa că la un moment dat ajungi să te conformezi cu faptul că o să guști din ceva dar nu o să știi niciodată sigur ce a fost. Cred că e ceva ce ține de farmecul locului, de atmosfera degajată și veselă, dar pur și simplu ajunge să nu îți pese de astfel de lucruri și de gândul că oare cum o să le explici celor de acasă niște lucruri atât de elementare cum ar fi ce ai mâncat. Nu te mai interesează. Ești acolo, trăiești și te bucuri de tot.
Am admirat în Bangkok și mi-au plăcut și locurile mai populare cum ar fi Khao San Road cu explozia sa de turiști, tarabe unde poți găsi cam tot ce-ți poftește inima la prețuri incredibil de mici, cu aglomerația și mulțimea de saloane de tatuat.
Am mai admirat templele vechi formate din milioane de bucățele de sticlă și alte pietre colorate, aur, dragoni, șerpi, vietăți cu forme ciudate, sculpturi migăloase, flori și ofrande. Dintre acestea locul în care m-am simțit cel mai bine și care mi-a dat un sentiment de liniște în ciuda agitației din jur a fost Templul lui Buddha Culcat (Wat Pho), iar locul care m-a impresionat cel mai mult ca și construcție și migală a fost Templul lui Buddha de Smarald (Wat Phra Kaeo).
Ce m-a impresionat in Bangkok?
- M-au impresionat mijloacele de transport în comun și cât de avansat este acest popor din punct de vedere al infrastructurii.
- Am admirat clădirile cu zeci de etaje care se ridicau peste tot în zona de centru a orașului și nu numai.
- Am înțeles cum funcționează sistemul de transport în comun cu barca, deși în continuare mi se pare cel mai haotic și ciudat mijloc de transport pe care l-am întâlnit vreodată.
- Am observat respectul pe care îl poartă față de regele lor, imaginea sa fiind prezentă peste tot în oraș, de la temple la mijloacele de transport în comun.
- Am rămas impresionată de cât de occidentalizat este orașul, însă cu toate acestea își păstrează autenticitatea și sper că nu va fi niciodată înghițit de influențele din vest.
Foarte multe sentimente mi-a trezit Bangkok-ul, foarte multe experiențe noi, trăiri, gusturi, mirosuri. O explozie de tot și de toate. Contraste la tot pasul. Aproape că poți să simți cum bate inima orașului despre care ai putea spune absolut orice în afară de faptul că nu ar avea personalitate. Și ce personalitate! Îmi doresc să mă întorc aici și să stau câteva luni, să apuc să descopăr fiecare colțișor ascuns.
Am plecat din Bangkok fiind consolată cu gândul că ultima noapte în Thailanda o vom petrece tot aici. Am lăsat în urmă haosul și agitația și am pornit cu trenul către nord pentru a descoperi o altă față a țării mereu zâmbitoare.
Love,
Ralu