Planuri de prezent și viitor – Mandala Travel

Se vorbește mult în perioada asta despre viitor: cum va arăta turismul, când și în ce condiții vom călători din nou. După cum am mai repetat în ultimele săptămâni, perioada asta de pauză a venit la noi și cu părți pozitive, în sensul că am avut timp să reflectăm asupra lucrurilor care funcționau dar mai ales asupra acelor lucruri care nu funcționau. După cum știți Mandala Travel are o echipă mică, formată momentan din 3 persoane care se ocupă de tot ceea ce ține de conceperea/ construirea pachetelor de călătorie, promovare și marketing, social media, vânzare, relații clienți, contabilitate, etc. Chiar înainte de această pandemie ajunsesem într-un punct în care financiar lucrurile mergeau bine, însă din punct de vedere personal nu mai aveam timp de nimic. Totul era legat de muncă, lucram aproape non stop și asta începea să ne afecteze starea fizică și psihică. Cu toate că ne plăcea enorm ce făceam, eram efectiv stoarse de energie. Ajunsesem în pragul atât de mediatizatului burnout. Când pe la mijlocul lunii martie totul s-a oprit atât de brusc, am avut un șoc: dintr-o dată toată activitatea noastră s-a blocat, granițele s-au închis și călătoriile au devenit imposibile.

Așa a început totul. Cu puțină confuzie și frică, după care am privit în jur și ne-am dat seama că în sfârșit putem să respirăm. Aveam timp să ne ocupăm de toate lucrurile alea pe care le lăsam mereu ultimele pe listă, aveam timp de noi. Am realizat cu ocazia asta cât de important e câteodată să iei o pauză și să privești totul detașat, fără presiuni și zgomot de fundal. Și ne-am dat seama cât de fain e ca pe lângă a face ceea ce ne place să avem și o viață personală. E responsabilitatea noastră să ne creăm viața pe care ne-o dorim.

Realizările astea au venit exact la timp, pentru că dacă am fi continuat cu stilul de viață și muncă pe care îl aveam până în luna martie, am fi clacat la un moment dat. Și nu ne-ar fi afectat doar pe noi personal, ci ar fi afectat și modul în care ne facem treaba. Am fi început să fim neatente, să nu mai avem răbdare, să nu mai avem timp de detalii, să nu mai ascultăm oamenii. Într-un final am fi pierdut de tot plăcerea cu care ne facem munca. Adică ar fi avut de suferit exact lucrurile pe care noi punem cel mai mare preț, la care ținem cel mai mult în activitatea noastră.

Mandala Travel avea o abordare mai particulară și o nișare cât de cât evidentă încă de la început: ne ocupam în principal de călătorii personalizate în destinații exotice (cu accent pe Asia de Sud Est) sau în destinații vizitate de cel puțin unul din membrii echipei. Călătoriile noastre se adresează persoanelor cu venituri medii și peste medii, persoanelor ocupate care nu au timp să-și organizeze singuri o călătorie sau care pur și simplu preferă să lase niște specialiști să se ocupe de planificarea călătoriei lor și au încredere că astfel vor avea cea mai reușită experiență și vor avea parte de cel mai bun raport calitate/ preț. Însă din FOMO (fear of missing out) acceptam cu mici excepții și cereri care nu se încadrau în segmentul nostru țintă. Și de aici s-au adunat încet, încet elementele care au dus la situația despre care vă povesteam mai sus. Nu poți face aproape de toate pentru toți când vrei să fii o agenție boutique care pune mare preț pe atenția la detalii.

Bun, și atunci ce facem de acum înainte? Am pus pe foaie câteva întrebări a căror răspunsuri ne-au ajutat să ne dăm seama care e direcția în care vrem să ne continuăm activitatea:

Care sunt genul de călătorii care ne aduc cea mai mare satisfacție atunci când lucrăm?
Care este segmentul de public pentru care putem aduce cel mai bun know-how, cu care rezonăm cel mai bine și pe care putem să-l ajutăm cu adevărat în planificarea viitoarelor călătorii?
Ce anume am putea să promovăm astfel încât pe termen lung să ne asigurăm un cash flow pozitiv și în același timp să putem rămâne o agenție de tip boutique? (adică să avem un business de succes fără a fi nevoie de volume foarte mari de vânzări)

Long story short, concluziile noastre se pot rezuma în următoarele decizii:

Călătoriile noastre personalizate se vor adresa pe viitor exclusiv adulților (15+). În acest segment intră următoarele tipuri de călătorii: luni de miere, vacanțe pentru cupluri, părinți care vor să călătorească cu copiii adulți, girlfriend getaways, grupuri mici de prieteni, solo travelers, bachelor/ bachelorette getaways. Practic vom renunța la organizarea călătoriilor pentru familii cu copii mici, considerăm că este un segment unde know-how-ul nostru nu este suficient, nu aduce valoare și sunt călătorii care necesită o altfel de abordare și atenție. Excepție vor face aici doar câțiva clienți vechi cu care avem deja formată o relație și cărora știm că le putem oferi un serviciu de calitate.

Focusul nostru rămâne pe destinațiile exotice + destinațiile vizitate de cel puțin unul din membrii echipei: Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Indonezia, Malaysia, Singapore, Islanda, Italia, Portugalia, Spania, Franța, Grecia, Turcia, Cipru, Malta, Rusia, SUA, Peru. Plus câteva destinații pe care încă nu le-am vizitat dar pe care am făcut multă muncă de cercetare, am avut mai mulți clienți și plănuim să le vizităm cât mai curând: Maldive, Seychelles, Mauritius, Sri Lanka, Cuba, Mexic (Tulum/ Cancun), Republica Dominicană.

Ne ocupăm de călătorii medii și lungi, de la 5 nopți în sus. Renunțăm la călătoriile scurte de tip city break.

Vom oferi și opțiuni all inclusive în cazul în care destinația are un astfel de specific sau dacă va fi un criteriu must pentru călători, însă încurajăm și recomandăm călătoriile care permit flexibilitate, timp și posibilitate de a explora gastronomia și cultura locală, de a avea activități în afara zonei de cazare și de a descoperi prin diferite experiențe cât mai multe despre respectiva destinație.

Păstrăm orientarea și vom pune și mai mare accent către oferirea celei mai bune opțiuni calitate/ preț, nu către cea mai ieftină opțiune. Vom explica și refuza argumentat cererile cu bugete și așteptări nerealiste sau vom recomanda soluții mai potrivite așteptărilor.

That’s it! 🙂 Cea mai importantă modificare rămâne orientarea exclusivă către călătoriile destinate adulților, tipurile de călători care intră în acest segment le-am detaliat mai sus. În rest, noi rămânem la fel: super pasionate de experiențe faine în lumea asta mare. Vom călători în continuare și vom căuta destinații noi pe care să le putem ulterior prezenta și propune și altora. Cu mult entuziasm.

Cheers for new beginnings and see you soon! 🙂

Mandala Travel Team