(In)Famous Phi Phi Islands

Nici un aparat nu a pornit, nici un blitz, nici un ‘Live stream’. Maya Bay, cu ape când verzi, când incredibil de albastre, ne-a luat ochii de la depărtare și ne îmbia înăuntru printr-un canal îngust, flancat de stânci imense și tranzitat de zeci de vase. După o oră pe marea agitată, calmul golfulețului ne chema asemeni Fetei Morgana în deșert. Și nici unuia nu ne venea să credem că este aievea.

Ne-a trezit din reverie când eram deja ancorați în apă mică a golfului și aruncați aproape peste bord de echipajul vasului care ducea o lupta contra timp pentru acostarea aici. Aveam o ora să ne umplem aparatele foto de cele mai râvnite poze din Thailanda, să depășim mulțimile, să facem filmulețe și poate să nu uităm să și privim prin retină și să întipărim pentru totdeauna  această lume fantastică ce se desfășura în jurul nostru. Și așa am și făcut, era încă suficient de devreme încât să mai zărim colțișoare plajă și zone de apă fără agitație, și fiecare din cei 25 de oameni de la bord s-au împrăștiat care încotro, vrând parcă să savureze singuri experiență acestei plaje. Turiști? De toate felurile, națiile și popoarele pământului, imposibil să nu auzi limba maternă undeva în zgomotul de fundal, toți mișunând pe mică plajă, cu ochii mari și zâmbete pe față. Maya Bay, aglomerată, populară, comercială, îi vrăjește pe toți.

Nu ne-a ajuns timpul nici pe departe. Deși plajă e mică, până să obții acea poză perfectă de Insta, filmulețul fără bâlbâieli și fotografii în care să nu încapă jumătate din turiștii de pe plajă, să te aventurezi pe cărarea din spatele plajei până la punctul de Belvedere, să te așezi pe nisip și doar să privești în jurul tău și să respiri aerul umed al Thailandei…timpul s-a scurs cu o iuțeala incredibilă. După o ora  ne-am trezit chemați înapoi pe barcă pentru continuarea excursiei. Mai aveam de făcut câteva opriri iar golfulețul părea deja sugrumat de vasele de turiști, atât speed boat-uri venite fie de la Phuket, Krabi sau Koh Lanță sau de tradiționalele longtail boats ce vin de pe Phi Phi Don. Am plecat fără tragere de inima, fiecare adâncit în gândurile lui, savurând proaspetele amintiri ce le va duce cu el acasă.

Următoarea oprire a fost Monkey Bay, unde ne-am aventurat toți în apă pentru o ora de snorkling și pentru cei mai temerari dintre noi o vizită la obraznicele maimuțe ce își aveau reședința pe plajă și furau tot ce scapă de vigilența turiștilor : aparate foto, mâncare, ghiozdane, etc. Peste tot sunt avertizări în ceea ce privește maimuțele și faptul că e interzis să fie hrănite însă prea puțini sunt responsabili și nu o fac. Nu m-am aventurat până la plajă, mulțumindu-mă să privesc  peștișorii multicolori din apă se ascundeau care încotro de mulțimea de ochelari supradimensionați ai celor care le urmăreau fiecare mișcare. Am rămas puțin peste 30 de minute înainte să plecăm spre Bamboo Island.

Eram pregătiți pentru posibilitatea să nu putem ancora din cauza valurilor și poziției incomode a micii insule devenită Rezervație Naturală. Însă Zei Călătoriilor au fost buni cu noi și am reușit să fim în scurt timp surprinși din nou. Iar dacă Maya Bay ne-a amuțit, văzând insula Bamboo toți am exclamat WOW! Am văzut toate nuanțele de albastru, alăturate unei plaje lungi cu nisip alb și fin cât vezi cu ochii. Mă dureau ochii de la lumina reflectată și amplificată de plajă ce părea ireală. Aici nu există nici o așezare omenească, doar un post încropit în mică pădurice pentru adăpostirea paznicilor Rezervației. Am luat prânzul, asigurat de bucătarul/marinar de serviciu, și după ce toți am mâncat cât de rapid am putut, ne-am îndepărtat să explorăm pe îndelete plajă. Și aici m-am îndrăgostit complet și iremediabil de Thailanda.

Aici aș fi vrut să rămân forever, la umbră unui copac bătrân cu laptopul în brațe și trăind de azi pe mâine, asemeni maimuțelor din Monkey Bay, uitând de timp. M-a trezit din visul cu ochii deschiși sirenă bărcuței noastre ce pornea spre ultima oprire din itinerar – Phi Phi Don.

Dacă toate opririle dinainte ne desfășurat o lume ideală, puțin alterată de intervenția omului Phi Phi Don ne arată o altă față a insulelor. Fiind cea mai mare din arhipelagul Phi Phi și singură locuită, aici e o adevărată desfășurare de forțe turistice. Întâi vezi golful larg, apoi miile de bărci de toate dimensiunile acostate aici. Priveliștea ar fi impresionantă dacă nu ar fi umbrită de ambarcațiuni care-și vărsau aproape oamenii pe insula, hoteluri, vânzători de chilipiruri și suveniruri overpriced, soare amețitor și du-te-vino infernal. Am decis pe loc că nu este locul meu preferat din Thailanda. Dimpotrivă. Deși iubesc și trăiesc din turism, aici am văzut partea mai puțin glamour a lui, și pervertirea unei destinații odată idilice, într-un loc aproape că oricare altul, fără caracter sau farmec, cu o plajă îngustă ce încearcă din răsputeri să facă loc tuturor amatorilor de soare dar fără prea mare succes. Nu m-am aventurat în apă de teamă că voi calcă pe cineva până la ea și nici apă nu părea îmbietoare. Am rămas suficient cât să ne așezăm la o masă, să comandăm o bere rece că să ne treacă năduful acumulat văzând insula transformată într-un răi comercial. Nu veți găsi nimic din adevărată Thailanda aici.

Am plecat în grabă și fără regrete de aici. În mai puțin de 2 ore eram deja pe mică noastră plajă din Koh Lanta, atât de dragă în liniștea ei și sentimentul de acasă pe care ni l-a insuflat de cum am pus piciorul aici. Ne-am terminat ziua savurând la lumina lampioanelor de pe plajă preparate thailandeze cu denumiri pe care deja le-am uitat însă cu arome pe care mi le voi aminti mereu.

Seară se încheie apoteotic la unicul local deschis pe plajă după ora 10, ‘’The Indian’’, o combinație inedită de boem- hippy style-child friendly-beer place. Aici personajul principal este un simpatic thailandez get-beget, imposibil să îi ghicești vârsta,  îmbrăcat în personajul ce da numele localului, ce trecea vesel pe la fiecare masă, întrebând pe toți mușterii cine sunt și de unde vin. Jovial, relaxat și mereu zâmbitor, avea un sentiment de liniște absolută pe chip. Deja eram a 2-a seară aici, și cum păream deschiși la povești a zăbovit mai mult la masă noastră. Ne-a povestit că are peste 50 de ani, că trăiește 9 luni în Thailanda și 3 în Germania unde are o soție nemțoaică și 2 copii făcuți la peste 40 de ani.

L-am întrebat naivi și cu ochii mari de uimire și cu urechile ciulite: Where do you like it most, where do you find happiness? Și răspunsul lui, pe cât de simplu, este rezumatul filozofiei lor (thailandezilor) de viață și a rămas lait motivul călătoriei mele în Thailanda: I’m happy everywhere!