Hue. Fosta capitală imperială a Vietnamului

După Hoi An ne-am urcat din nou în bus și am pornit spre next destination: Hue. Drumul ne-a alintat cu niște priveliști că-n povești, cu dealuri împădurite și oameni care se ocupau de viețile lor de zi cu zi. Le-am privit cum de desfășurau sub ochii noștri.

Am ajuns în Hue și am pornit la pas spre cazare. După ce ne-am eliberat umerii am început să explorăm împrejurimile. Oboseală ne-a răpus însă rapid și nu după mult timp ne-am adăpostit la o terasă de-a lungul râului, un loc destul de ascuns unde nici noi nu știm sigur cum am ajuns. Am stat așa o vreme și am privit cum se mișcă mașinile, scuterele și bicicletele de-a lungul podului din depărtare. Cum se joacă umbrele în apa râului (care apropo se numește Răul Parfumului) și cum se amestecă nuanțele apusului pe cerul senin. În jurul nostru doar localnici: un grup de tineri care jucau cărți și râdeau de mamă focului la trei meșe depărtare și doi băieți care spărgeau semințe și priveau îngândurați către apus la masă de lângă noi. Încă o tură prin zonă de restaurante și baruri și eram pregătiți să ne afundăm într-un somn adânc.

Ziua următoare ne-am îndreptat pașii către Citadelă, cel mai important obiectiv al orașului. Hue a fost pană în anul 1945 capitală imperială a Vietnamului și are așadar un rol foarte important în istoria tării. Citadelă se întinde pe o suprafață imensă. Este  cel mai probabil doar o umbră din ceea ce a fost cândva, trecând peste 3 războaie și dezvoltarea urbană care s-a desfășurat în jur. În interiorul citadelei se găsește fostul Oraș Imperial, iar în interiorul acestuia The Purple Forbbiden City-termen asemănător cu Forbbiden City din Beijing.

Totul în jur strigă istorie și spune povești vechi din vremuri de glorie sau vremuri zbuciumate de război. Ne-am plimbat un timp printre zidurile citadelei. Ne-am așezat din când în când și i-am ascultat liniștea deranjată pe alocuri doar de păși curioși de călători. Poveștile ghizilor din jur se amestecau în continuu. Însă probabil nimeni nu va ști vreodată câte povești ar putea să șoptească zidurile astea.

După citadelă ne-am odihnit picioarele la o cafenea din zonă. Aici am fost abordați foarte prietenos de unul dintre chelneri care încerca să își exerseze engleză. Adevărul e că se descurcă destul de bine. Ne-a povestit despre viață în Hue și despre cum își dorește foarte mult să primească viză pentru o bursă de studii în SUA. L-am încurajat și i-am povestit și noi despre experiențele noastre în Vietnam. Ne-am despărțit cu zâmbete și cu un schimb de adrese de Facebook. Ne-am continuat ziua printr-o piață locală, cu mirosuri și iz specific Asiei, cu zeci de tipuri de legume, fructe, condimente și feluri nedescifrate de mâncare.

Am plecat din Hue cu sentimentul că am stat cât trebuia și ne-am urcat din nou pe un bus spre următoarea destinație: Danang.