Hoi An sau Chiang Mai vietnamez

Ajungem în Hoi An după vreo 9-10 ore de mers cu trenul despre care vă spuneam în postul anterior + taxi din gară Danang incă 30 de km. Și după ce ne facem comozi descoperim încet încet un orășel cu o mulțime de galerii de artă, biciclete, cafenele și terase cochete, lampioane și piețe cu mâncare. Locul ăsta inspiră căldură și relaxare. Un fel de Chiang Mai din Thailanda în variantă vietnameză.

Zilele în Hoi An sunt aproape trase la indigo însă parcă nu ai mai vrea să se termine. Dimineață te trezești, sări pe bicicletă și pedalezi prin orezării, pe alei înguste și însorite, privind la câmpurile infinit de verzi și salutând oamenii care și-au început deja ziua de lucru. Ajungi pe malul râului și te oprești la una dintre terasele cafenelelor aliniate de-a lungul său. Lumea de-abia se dezmorțește la oră asta și e o atmosferă de dolce făr niente, cum ar spune italienii, în timp ce soarele îți mângâie ușor obrajii și vântul cald îți adie prin șuvițe. Pe langă tradițională cafea vietnameză cu lapte condensat am încercat și o cafea cu ou. Excelentă!

Mai dai o tură pe jos prin old town, unde din fericire nu au voie să între scuterele, sări apoi iar pe bicicletă și pornești fără o țintă anume. Descoperi ce-ți vine în cale, totul e nou și are o poveste. Noi am avut norocul să ajungem într-un mic sat așezat de-a lungul râului, am privit viețile oamenilor de aici desfășurându-se că-n fiecare zi: copii alergând desculți, plângând sau râzând, pe aleea îngustă, femei care gătesc, spală haine sau coș în curtea casei sau pe mâl, bărbați care au grijă de diverse sarcini în jurul casei. Lumea își trăia viață atât de natural și în același timp atât de diferit fată de cum ne trăim noi viețile acasă. Totul pare atât de simplu. Nimeni nu se grăbește nicăieri, nu există deadline-uri sau lucruri foarte urgente de rezolvat.

Mai descoperim și plajă din Hoi An, care e aproape pustie, sezonul pentru plajă fiind iunie-august. Aici ne abordează la un moment dat o vânzătoare ambulantă, cumva diferită fată de restul pe care le-am mai întâlnit. Vorbește foarte bine engleză și știe să-și vândă marfă, pune accent pe conversația cu noi și nu pe produsele ei. Ne gândim că ar fi un foarte bun vânzător și în alte domenii și cumpărăm de la ea doar pentru experiență pe care ne-a oferit-o. La prânz ne ascundem de soare în cameră pensiunii în care suntem cazați. Din când în când privim pe fereastră la grădina din fată, numărăm fluturi, alte insecte zburătoare și păsări. Într-o zi am văzut și un șobolan, dar pare deja atât de natural în Asia.

După mesele sărim iar pe biciclete și ne îndreptăm din nou către Old Town, ne clătim ochii prin galeriile de artă, intrăm în temple, pagode, traversăm poduri, privim bărcile și lampioanele de pe rău. Câteodată ne mai răcorește câte o ploaie scurtă. După ce se întunecă ne așezăm la o terasă sau în piață centrală și încercăm tot felul de bunătăți locale. Preferatele noastre: pho bo, pork spring rolls și cao lau. You can google them :).

Încă o plimbare, o terasă, o bere locală și înainte de miezul nopții cădem lați în pat pană dimineață când o luăm de la capăt. Am fi putut să trăim așa câteva luni în Hoi An, dar după 3 zile ne-am făcut din nou bagajul și am pornit către fostă capitală imperială a Vietnamului: Hue. Am mai spus oare cât de rău ne-a părut să plecăm? 🙂