Asta e una dintre întrebările care mi se adresează foarte des, sub o formă sau alta. Şi niciodată într-o conversaţie nu îmi iese un răspuns care să cuprindă tot ce aş vrea eu, fiecare emoţie, fiecare detaliu şi motiv. Răspunsul meu e puţin mai abstract şi nu are neapărat legătură cu un loc anume, o experienţă care m-a marcat acolo sau un to do list pe care să nu-l ratezi. E vorba de o experienţă interioară şi de lucruri simple.
Totul a început acum aproape 10 ani. Într-o dimineaţă rece de decembrie goneam spre Budapesta printr-o ceaţă infernală, mă suiam într-un avion, ajungeam în celălalt capăt de lume şi păşeam pentru prima dată fără să ştiu într-un loc care avea să-mi devină mai drag decât toate de până atunci.
Înainte de Thailanda eram genul de călător căruia nu-i plăcea să viziteze un loc de două ori. Motto-ul meu era: “lumea e atât de mare, de ce aş reveni într-un loc a doua oară?” Găseam plictisitoare poveştile călătorilor care-şi găseau un loc de care se îndrăgosteau şi nu mai voiau să plece. Aveam impresia că eu simt asta pentru fiecare loc pe care-l vizitez.
Am călcat în acea prima seară în Bangkok pe străzi ca oriunde altundeva în lume, străzi pe care le-au călcat atâţia şi atâţia înaintea mea. M-am uitat la zgârie norii a căror vârfuri se pierdeau în întunericul serii şi m-am simţit mică. Mi-a stat inima în loc când am văzut primul şobolan cât o pisica şi primul gândac cât degetul meu mare. Am simţit un gol în stomac când am privit pentru prima dată Bangkok-ul din skytrain ziua şi mi-am dat seama cât e de mare. Şi totuşi, mi-a rămas undeva în subconştient mirosul de flori şi umezeală plăcută pe care am simţit-o tot în prima seară în Bangkok.
S-au lipit de mine simplitatea, contrastele, spiritul relaxat al oamenilor, zâmbetele calde şi sincere pe care le întâlneşti din când în când, gusturile şi aromele care se amestecă în mâncăruri la colţ de stradă, mulţimile în care te pierzi fără să-i pese nimănui cine şi de unde eşti, cum eşti îmbrăcat sau cum îţi stă părul.
N-o să uit niciodată drumul cu trenul de noapte până în Chiang Mai, când am adormit uitându-mă pe geam la stele şi simţind că nu există altceva decât acum, momentul asta care nu are timp, trecut sau viitor. Cum să transpun sunetele pădurii în care am adormit într-un bungalow fără sticlă la geamuri, sunetele elefanţilor, insectelor şi al altor fiinţe, sunete pe care nu le mai auzisem niciodată? Am simţit că toată lumea e a mea când am alunecat pe o pluta de bambus de-a lungul râului care şerpuia prin aceeaşi pădure.
M-am trezit în Aonang cu privelişti de stânci infinite şi în Koh Lipe am avut dimineţi în care ieşeam din bungalow şi vedeam doar mare, auzeam doar vânt şi păsări.
Dar în Koh Lanta am simţit ce înseamnă cu adevărat liniştea, am simţit cum e să nu ai aproape niciun gând o zi întreagă. Mi-am pierdut apoi gândurile astea prin sate izolate, cascade ascunse şi miros de fân uscat. Şi le-am mai pierdut de sute de ori când ajungeam să-mi scufund picioarele în nisipul fin sau zgrunţuros şi să privesc apusuri care opreau iar timpul în loc. Şi îl opreau în momentul ăla perfect, momentul în care nimeni şi nimic nu te poate atinge. M-am legănat în hamace, am sorbit nuci de cocoş, am avut întâlniri aparent întâmplătoare dar pline de sens, am simţit viaţa în simplitatea ei câteodată atât de greu de atins.
Thailanda m-a transformat ca niciun loc până acum. M-a făcut să mă simt mai umilă şi mai recunoascatoare.
Toate astea le puteam probabil trăi oriunde altundeva, dar energia de aici m-a făcut să-mi fie de fiecare dată şi mai greu să mă despart. Şi da, că şi cu orice în lumea asta, cred că e vorba de energie. Energia pe care o transmite un loc, feelingul pe care ţi-l da, felul în care te transformă. Cine eşti tu atunci când eşti în locul respectiv. Prezentul pe care îl simţi, departe de gânduri, planuri, proiecte şi ideile care te aşteaptă acasă, sau locul care ai învăţat că e acasă.
După vreo 4 vizite destul de lungi încă mai am părţi din Thailanda de colindat. Şi încă mai simt acelaşi amestec de trăiri care îmi dau fericire şi atât. Încă mi se face pielea de găină când simt miros de mare, lemongrass şi cocos.
Da, iubesc Thailanda pentru toate de mai sus şi pentru multe altele pe care le voi mai trăi.
Citeste mai multe despre experientele noastre pe Blog sau consulta ofertele noastre de vacante exotice sau luni de miere!
Love,
Ralu
