Ne-am tot gândit și răzgândit ce să facem aici în Thailanda de Crăciun, că vorba aia: sarmale și cozonaci sigur nu găsim nicăieri. Într-un final am ales să rămânem la petrecerea dată de cei de la hotelul în care am fost cazați, Aonang Phu Petra Krabi.

Totul a fost aranjat frumos, mesele și bufetul cu mâncare în jurul piscinei, un bucătar care gătea pe loc diferite combinații de ingrediente pe care ți le alegeai. S-au organizat extrageri cu premii (am câștigat și noi un masaj thailandez), am participat la un joc dancing chair.
Ne-am uitat la un fire show chiar reușit și la câteva reprize de dans thailandez realizat de două dintre angajatele hotelului pregătite special pentru acest eveniment. În total am fost vreo 15 oameni: români, indieni, englezi, francezi, australieni.
Momentul special al Crăciuniului în Thailanda
Ce n-o să uităm niciodată la acest Crăciun a fost chiar momentul de început. Câțiva membrii din staff-ul hotelului, budiști și musulmani, ne-au pregătit un mini concert de colinde. Ni s-a părut cel mai frumos gest de toleranță, în special din partea musulmanilor.
La un moment dat pe fundalul colindelor se auzeau rugăciunile de la o moschee din apropiere. Cât de armonios se împleteau culturile, fără să se deranjeze una pe altă. Fără competiții legate de al cui Dumnezeu e mai bun. Fără dorință de a face rău pentru că avem opinii diferite sau ne-am născut într-o altă parte a lumii.
Momentul ăsta a făcut cât o mie de alte momente de Crăciun.
La sfârșitul serii am aprins lampioane și le-am privit cum se ridică și ne îndeplinesc dorințele.
