Ao Nang, Krabi. Întoarcerea în paradis

Aterizăm pe întuneric în Krabi. Prima impresie: unul dintre cele mai îngrămădite aeroporturi în care am călcat vreodată. Multă agitație, lume multă, la un moment dat mă pierd de Alex și ajung singură în zona de cules bagaje, strecurându-mă printre ce pare a fi un oraș întreg de musulmani tocmai aterizați și ei. Culeg bagajele și dau să ies, însă în sala principală de sosiri a aeroportului dau de agitație și mai mare. Se pare că fiecare individ al orașului de musulmani despre care vorbeam e așteptat de întreaga familie formată din 10-15 membri. Gălăgia e de nedescris, oamenii se îngrămădesc, plâng și sar în brațele celor pe care îi așteaptă și fac semne de mulțumire către cer.

Privesc curioasă tot spectacolul ăsta al vieții, nu știu dacă să fug cât mai repede din toată nebunia asta sau să stau și să admir în continuare cât sunt de uniți oamenii ăștia. Nu am înțeles nici azi dacă așa se manifestă ei de obicei sau cei care se întorseseră  trecuseră prin ceva evenimente mai aparte. Din fericire pe mine nu a sărit nimeni să mă îmbrățișeze așa că după ce găsesc tejgheaua de unde cumpăr bilete de bus către Ao Nang (150 bht/ bucata, adică aproximativ 15 lei) mă retrag cuminte într-un colț în așteptarea lui Alex. Apare în vreo 15 minute, după ce mulțimea s-a mai risipit, la fel de buimac și de zăpăcit ca și mine.

Ne suim în bus printre bagaje și călători din toată lumea și pe parcursul drumului de aproximativ o oră ne amuzăm de experiența pe care o avusesem la plecarea din Bangkok, când din dorința noastră de a economisi am ajuns în niște mijloace de transport în care eram singurii străini și nimeni nu vorbea engleză. Nici nu eram siguri că mergem spre aeroportul bun, nici că vom ajunge la timp și nimeni nu ne putea da răspunsuri, toată lumea zâmbea în schimb. A meritat experiența.

Ao Nang

Ne dăm seama că am intrat în Ao Nang după șirul de tarabe cu suveniruri și agitația din stradă. Undeva în dreapta e și plaja însă nu vedem nimic de întuneric. Autobuzul ne lasă chiar în fața pensiunii noastre de la strada principală. Suntem destul de departe de agitație, ceea ce și vroiam. Ne întâmpină gazda noastră Chatchada, o thailandeză de 50 de ani care nu-și arată vârsta și care pare să aibă un suflet mai tânăr decât mulți oameni de 30 de ani pe care îi cunosc. Vorbește engleză aproape perfect și face o glumă tot la două propoziții. E mândră de copiii ei care locuiesc în Australia și care în prezent o vizitează. Ajungem în cameră și ne trântim pe așternuturile curate.

După Indonezia și Cambodgia, mi-era dor de ospitalitatea thailandeză. Deși rupți de oboseală, ieșim să luăm pulsul străzii. Hoinărim și ajungem repede la concluzia că ne place aici: e și liniște și haos, și agitație și pace, și aglomerat și pustiu. E o altă parte a Thailandei unde mă simt ca acasă, probabil am trăit aici într-o altă viață, căci totul în țara asta mi se pare mai mult decât familiar. Târziu în noapte ne întoarcem la pensiune, după încercările nereușite ale celor de la Raggae Bar-ul din apropiere de a ne ademeni la mese.

Hub de legătură – Ao Nang

A doua zi luăm micul dejun pe terasă și privim stâncile din apropiere care ne oferă o priveliște incredibilă. Relieful de aici e de-a dreptul spectaculos, nu degeaba e numit paradisul cățărătorilor. Miroase a mare și a flori. Mi se face pielea de găină, la naiba, chiar mi-era dor de Thailanda! Ieșim în stradă și ne urcăm într-unul din binecunoscutele songteaw-uri, mijloacele de transport în comun cele mai ieftine din țara asta. Ajungem la plajă, de unde stâncile ni se arată și mai spectaculoase. Plaja din Ao Nang nu e cine știe ce, însă de aici poți lua un longtail boat către o mulțime de insule și plaje din apropiere. E ca un hub de legătură cu nenumărate paradisuri, după cum aveam să aflăm în curând. Alegem Railey și Phra Nang Beach pentru început.

vacanta-aoang-krabi-thailanda-plaja

Railey Beach

În 15 minute suntem deja pe țărmul Railey-ului. Auzisem de frumusețea plajei ăsteia și privind în jurul meu îmi dau seama că sursele mele nu exageraseră. E de-a dreptul paradisul pe Pământ. Nisip auriu, curățenie, liniște (probabil eram acolo și cam devreme), iar stâncile o împrejmuiau și ieșeau din apă ca într-un film Avatar. Totul pare de domeniul fantasticului. Ne bălăcim un pic, facem un scurt hike până pe cealaltă parte de plajă (la care trebuie să ajungi trecând un deal), ne uităm puțin la cățărătorii care escaladează entuziasmați rocile impresionante și întorcându-ne de unde am plecat ne afundăm în vegetație pe o alee cu nisip.

După câteva tarabe cu suveniruri ajungem chiar pe o potecă în mijlocul naturii. În curând găsim două terase simple și vesele unde ne oprim să gustăm bunătățile locale. Nuca de cocos e de nelipsit, știu că-mi va fi un dor nebun de ea când voi reveni acasă așa că profit cât pot de mult. După masă ne continuăm plimbarea. Nu e mare agitație pe aici, timpul trece încet, lumea se leagănă în hamace, are pielea măslinie și arsă de soare, râde și viața e frumoasă.

Phra Nang Beach

Ne hotărâm să ne găsim drumul singuri către Phra Nang Beach. Găsim câteva hărți și pornim pe o potecă pe sub bucățile de stâncă stând parcă să cadă peste noi. Băncuțe și butuci de lemn din loc în loc și maimuțe cățărate pe garduri ne dau târcoale. Ieșim de sub stâncă după vreo 15 minute și suntem pe Phra Nang Beach. La fel de spectaculos însă un pic mai multă agitație decât pe Railey, mai multe familii cu copii și câteva longtail boat-uri transformate în tarabe cu mâncare. Ne bălăcim iar, ne bucurăm de soare până ne uscăm și ne întoarcem pe Railey ca să luăm barca spre Ao Nang. Călătorim la apus și privim nostalgici la peisajul de-a dreptul dramatic. Razele soarelui care străpung norii fac totul să arate și mai fantastic. E un colț de lume extraordinar locul ăsta.

Înapoi în Ao Nang

Programul din prima parte a celei de-a doua zi e același: mic dejun pe terasă, privit la stânci, miros de flori, un songteaw și suntem din nou pe plaja din Ao Nang. Sunt atât de multe opțiuni de excursii că nu știm ce să alegem. Pe lângă asta trebuie să ne găsim companie pentru barcă, altfel ar trebui să împărțim doar noi doi costul excursiei. Începem „vânătoarea”. După câteva tentative eșuate dăm peste un cuplu de ruși. Ciudat e că nu vorbesc mai deloc engleză însă reușim să ne înțelegem cumva. Noroc că numele insulelor sunt aceleași în orice limbă. Ne suim mulțumiți în longtail boat și pornim.

Pe drum legăm o conversație cu partenerii noștri de călătorie. Nu înțelegem prea multe și probabil nici ei de la noi, dar ne bucurăm de ce vedem în jur și asta e o limbă universală. Aflăm despre ei doar că sunt din Sankt Petersburg, că au doi copii care sunt acasă și că acum e momentul ideal să vizitezi Rusia pentru că prețurile sunt foarte mici. După vreo 20 de minute de la plecare facem prima oprire: Chicken Island. Acostăm și ne înfigem picioarele în nisipul imaculat. Barcagiul ne explică mai mult prin semne că trebuie să ținem minte numărul bărcii și ne arată punctul de întâlnire. Avem aproximativ două ore să ne bucurăm de ce e împrejur.

Chicken Island

O luăm ușor la pas de-a lungul țărmului. Tălpile mi se afundă în nisipul moale. Apa are culoarea smaraldului, însă curentul e puțin prea puternic aici ca să poți face baie în liniște. Câțiva oameni fac plajă, nu prea auzi vreun sunet omenesc, doar briza și valurile care se sparg la mal. Lenevim și noi puțin, am mai sta cu spatele lipit de nisip o vreme dar vrem să profităm de tot ce e în jur așa că ne continuăm explorările. La Chicken Island îi vine numele de la o formațiune stâncoasă care se ridică dintr-o parte a insulei și seamănă cu un cap de găină. Sau mă rog, unii așa zic. Insula e legată printr-o fâșie de nisip de Tub Island, o insulă și mai mică în dimensiune.

Când e low tide se poate merge pe jos de la o insulă la alta. Reușim și noi să trecem bucata de nisip și pe Tub ne bucurăm în sfârșit de snorkeling ca la carte, insula având un golf ferit de curenți. Odată cu lipsa curenților vine și mulțimea de turiști, majoritatea asiatici, gălăgioși și cu selfie stickuri agățate peste tot. Nici asta nu ne strică experiența, suntem zen și ne bucurăm de apă și de toate din jur.

Insul Poda

La ora stabilită ne întoarcem la barca noastră cu numărul 57 și pornim din nou în larg. Trecem pe lângă insulițe și roci imense care se ridică amenințător din apă și sfidează parcă legile gravitației. Ne oprim pe Poda, o insulă mai mare decât cele două tocmai vizitate. Are o plajă largă, iar apa se joacă în diferite nuanțe de albastru. Pare un tablou al unui pictor îndrăgostit de mare, o întruchipare a frumuseții, a naturii și a perfecțiunii ei. Pare vie și mișcările valurilor dau impresia că respiră în ritmul vântului care o mângâie. Aici ne petrecem după masa, alergând prin nisip, aruncându-ne în apă ca niște copii și bucurându-ne pur și simplu. Nu pot să spun mai multe. Pur și simplu n-am cuvinte.

Ultima seară în Ao Nang

Asfințitul ne găsește din nou călătorind pe barcă în Marea Andaman. Și noi și rușii privim în gol, obosiți și în același timp fericiți că am împărtășit bucata asta de timp împreună. Ne despărțim în Ao Nang și fiecare o ia pe drumul său, fără niciun schimb de contacte. Probabil nu ne vom mai vedea niciodată, ne-a fost dat să împărțim doar o zi în paradis. Ne petrecem ultima seară în Ao Nang încercând alte bunătăți locale, ascultând niște cântăreți de stradă și stând la taclale cu fundul pe niște scări care se termină în mare.

Am impresia că am scris mult și nu am spus nimic despre cât e de frumos. M-am repetat, iar adevărul e că așa e viața aici: o lungă și frumoasă repetiție, o rutină din care nu îți dorești să ieși vreodată. Așa e Thailanda, te primește, te vrăjește și nu o mai uiți niciodată.

Iar dimineața ne pregătește alte aventuri.

(Va urma)